Ministerul Sănătății (2009-02-11)
Ministerul Sănătății a realizat încă un pas important spre descentralizare, prin reorganizarea Direcțiilor de Sănătate Publică
  Ministerul Sănătății
COMUNICATE DE PRESĂ


Str. Cristian Popișteanu, nr.1-3, sector 1, cod 010024, București
Relații cu publicul: tel: (+4) 021 307 2675; Fax: 307 2675
București,10.02.2009
Comunicat
Ministerul Sănătății a realizat încă un pas important spre descentralizare, prin reorganizarea Direcțiilor de Sănătate Publică

Ion BAZAC, Ministrul Sănătății, a semnat, astăzi, Ordinul privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare și organigrama direcțiilor de Sănătate Publică județene și a municipiului București.

 

„Am regândit direcțiile de Sănătate, astfel încât acestea să fie structuri complet noi, cu atribuții adaptate la cerințele actuale. În felul acesta, am pregătit deja premisele descentralizării, pe care am de gând să o realizez până la sfârșitul acestui an. În noua structură, DSP va fi transferată consiliilor județene. Vreau să readuc seriozitatea și consecvența în interiorul sistemului de Sănătate. Cât timp voi fi ministru, se vor elabora legi pe care nu va fi nevoie să le modificăm lunar", a declarat ministrul Sănătății, Ion BAZAC.

 

În noua formulă se redefinesc responsabilitățile fiecărui departament, serviciu, birou și compartiment din cadrul direcțiilor de Sănătate Publică, astfel încât, la 31 decembrie a.c., acestea să fie ușor transferabile către consiliile județene, cu o serie de competențe în ceea ce privește managementul asistenței medicale. Toate aceste măsuri vor fi corelate și cu trecerea spitalelor la autoritățile locale.

 

Prin definirea noilor structuri, se întărește rolul direcției de control a DSP. De asemenea, cresc responsabilitățile la nivel local ale DSP în ceea ce privește prevenirea, supravegherea și controlul bolilor transmisibile și netransmisibile.  În plus, ordinul reglementează și implicarea DSP în monitorizarea stării de sănătate a populației, promovarea sănătății și educației pentru sănătate, sănătatea ocupațională, sănătatea în relația cu mediul, precum și managementul asistenței medicale din teritoriul arondat. 

 

Direcțiile de Sănătate Publică au ca scop principal al activității îmbunătățirea stării de sănătate a populației și apropierea de indicatorii de sănătate și demografici ai statelor din cadrul comunității europene.

 

Biroul de presă